Lacrimi şi taine. Dureri şi poate bucurii. Toate strânse în căuşul unui suflet şi îmbibate în nişte batiste, păstrate astăzi cu sfinţenie de părinţii mănăstirii: comoara vrednicului de pomenire – Părintele Teofil de la Pângărați.
Anul trecut, un grup de pelerini a vizitat Mănăstirea Pângăraţi. La plecare, unul din părinţi a chemat la sine pe un băiat a cărui mamă era acasă, bolnavă. I-a dăruit o batistă a fostului stareţ, Părintele Teofil Lefter. Când a ajuns acasă, el i-a dat-o mamei şi aceasta şi-a pus-o pe piept. La puţin timp, durerea a lăsat-o. Femeia a venit recent la mănăstire şi a povestit aceste lucruri.
Istoria acestor batiste ne-a lămurit-o un viețuitor al mănăstirii: „Părintele Stareț Teofil nu lăsa pe nimeni în chilia sa. Foarte puțini intrau. Când a fost internat în spital, cam o lună pentru operaţie, am fost nevoiţi să intrăm pentru a face curăţenie. Pe patul său, ascunse sub așternut, am găsit batiste, multe, multe, sute chiar. Cred că își ștergea lacrimile cu ele. Iar un părinte care a avut grijă de el cât timp a fost bolnav mi-a spus că starețul îi dăduse cândva o batistă și l-a întrebat: Părinte Epifanie, unde este batista aceea pe care ți-am dat-o?/ Păi, am aruncat-o./ Să mi-o aduci înapoi. Asta-i comoara mea. I-a înapoiat-o şi acesta a ascuns-o în sân. Batistele acelea sunt la mine la chilie și Părintele Arsenie îmi tot zice: Când te-apuci de ele, să le umpli de lacrimi, să te pocăiești?/ Nu știu, Părinte...”