Actualul şi fostul stareţ al Mănăstirii Pângăraţi s-au revăzut ultima dată cu câteva ore înainte de plecarea la Domnul a celui din urmă. Era început de februarie, în ziua Întâmpinării Domnului. Părintele Teofil Lefter l-a rugat atunci, cu ultimele cuvinte, să-i citească o rugăciune de dezlegare și, atunci când va muri, să tragă clopotele de 12 ori. Arhimandritul Petroniu Marin i-a promis acest lucru și l-a împlinit. Deşi nu se gândea că va ajunge stareţ la această mănăstire, Părintele Teofil l-a pregătit pentru acest lucru, familiarizându-l cu toate cele ale aşezării monahale şi ale obştii de aici.
Preacuvioase Părinte Stareț, în ce împrejurări l-ați cunoscut pe Părintele Teofil?
Pe Părintele Teofil l-am cunoscut mai mult din întâlnirile pe care le aveam la sinaxele cu stareții și la hramurile mănăstirilor. Discutam adesea despre problemele comune care sunt în mănăstiri, despre cele duhovnicești, despre administrație. Ne sfătuiam unul pe altul și ne întăream reciproc în ceea ce privește ascultarea noastră de stareț. Mi-amintesc că, nu cu mult timp înainte de a muri părintele, am avut o discuție mai lungă. Nu mă gândeam vreodată că eu voi fi stareț aici, în locul lui, dar am vorbit și mi-a povestit foarte multe lucruri despre mănăstire, despre ce a făcut în trecut, despre ce avea de gând să mai facă. După discuția aceasta mi-a mai amintit și ispitele, încercările prin care a trecut, suferințele, necazurile, lipsurile pe care le-a îndurat.
Ce ar mai fi dorit Părintele Teofil să facă aici, la Pângăraţi, și n-a mai avut timp?
Părintele, așa cum îl știm noi, era râvnitor și avea multe planuri. Dar planul lui Dumnezeu a fost altul. Sigur, avea de lucru. Multe din clădirile de aici sunt în stare de degradare, unele chiar destul de avansată și trebuiau făcute reparații. Eu încerc, cu ajutorul lui Dumnezeu, să continui ceea ce Preacuvioșia sa n-a putut să ducă la bun sfârșit.
Ce fel de om era Sfinția sa, cum vi-l amintiți?
Pe Părintele Teofil l-am cunoscut mai mult prin ucenicii lui. Am văzut lucruri frumoase în monahi și am văzut lucruri deosebite și la ucenicii mireni pe care i-a spovedit Părintele și pe care acum îi spovedesc eu. Și din asta am putut să-mi dau seama ce fel de om era. Avea foarte multă dragoste față de oameni și punea foarte mult suflet în a-i ajuta. S-a consumat foarte mult atunci când au fost încercări cu obștea, cu părinții, sau încercări din afară, cu cei care au ocupat abuziv mănăstirea în timpul comunismului, făcându-i astfel mult rău. Clădirile în care au stat ei au fost găsite într-o stare de degradare avansată și Părintele a muncit mult.
Atunci când mănăstirea s-a redeschis, cei trei părinți veniţi de la Mănăstirea Bistriţa, printre care şi el, locuiau cu toţii într-o cameră în care era un singur pat și dormeau cu rândul: unul dormea în pat și ceilalți dormeau pe jos și așa se rânduiau.
Care credeți că este cel mai important lucru pe care l-a realizat Părintele Teofil, aici, la Pângărați?
Vedem că răbdarea pe care a avut-o Părintele Teofil l-a încununat, și nu doar pe el personal, ci și mănăstirea este încununată de darul pe care l-a revărsat Dumnezeu, prin viața duhovnicească de aici, prin construcțiile și prin binecuvântarea locului, prin faptul că foarte mulți oameni vin la noi și se folosesc, stau la rugăciune împreună cu noi, se spovedesc și se împărtășesc cu Sfintele Taine. Şi acesta cred că este cel mai important lucru pe care l-a realizat Părintele: că a ridicat mănăstirea dintr-o stare de ruină și dintr-un loc oarecum pustiit, l-a transformat într-un loc frumos, într-un loc binecuvântat, într-un loc în care se face multă misiune, în care monahii caută spor duhovnicesc și mirenii se folosesc foarte mult de rugăciunea facută împreună.