După căderea regimului comunist, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis reînfiinţarea Mănăstirii Pângăraţi, după 120 de ani în care așezarea monahală a fost folosită abuziv de instituţiile Statului.
Era 22 iunie 1990. Prima obşte monahală, povățuită de Părintele Luca Diaconu cuprindea trei părinţi veniţi de la Bistriţa, care, împletind sfintele slujbe cu munca de şantier, au început astfel transformarea ruinei pline de clădiri crăpate din anii 1990 într-un loc al vieţuirii duhovniceşti.
Pe 14 noiembrie 1990 s-a săvârșit prima Sfântă Liturghie, în clădirea ridicată de Regina Maria, transformată ulterior în Paraclisul „Buna Vestire”. Aici se vor ține slujbele mănăstirii, până la finalizarea construcției noii biserici, în 2008.
Recâştigarea proprietăţilor, un fapt indispensabil reîntemeierii mănăstirii
Perioada stăreţiei Părintelui Luca Diaconu (1990 – 1996) ar putea fi numită a „durerilor naşterii”, pentru că s-a muncit mult la restaurarea şi reamenajarea pentru cult a clădirilor mănăstirii. Din cauza împrejurărilor, părinţii au fost siliţi să se califice în toate muncile de şantier.
Din 1991, obştea preia îngrijirea duhovnicească a credincioşilor din satul Pângăraţi – Castel. Tot în această perioadă a fost organizată şi biblioteca de aici.
Dar poate cea mai anevoioasă a fost lupta pentru recâştigarea drepturilor şi proprietăţilor funciare de secole ale mănăstirii, indispensabile reîntemeierii ei. Numai părinții de atunci ştiu prin ce momente grele au trecut şi câte au avut de îndurat. Dar, cu puterea lui Dumnezeu și prin rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, au reușit să câștige procesul cu cei care ocupau abuziv Mănăstirea Pângărați.
(Sursă de documentare: Ieromonah Vasile Bîrzu, “Mănăstirea Pângăraţi – monografie, studiu istoriografic şi aghiologic”, Cluj – Napoca, Editura Gedo, 2004)