Îndeletnicirile zilnice ale monahilor poartă numele de ascultări, iar acestea sunt stabilite de stareț. Unele sunt permanente, altele prin rotație. În primul rând, sunt ascultările care țin de biserică și de buna rânduială a sfintelor slujbe. Apoi, există diverse îndeletniciri în solarii, în livezi, la păsări, la văcuțe, la albine, în ateliere, la brutărie, în bucătărie, la arhondaric, la magazinul bisericesc, la secretariat, la casierie.
La magazinul bisericesc, monahul Serafim aranjează niște cărți și completează o fișă de intrări. În biserică, fratele Ștefan curăță candelele de la icoane și se pregătește să dea cu aspiratorul. Ieromonahul Maxim se îngrijește de cazarea unor pelerini, iar la secretariat, ieromonahul Grigorie lucrează pe niște documente.
O parte din părinți, împreună cu monahul Irinarh – economul – au plecat dis-de-dimineață să cosească lucerna. După-amiază, fânul din livada mănăstirii, cosit de alaltăieri, va fi numai bun de adunat. Lângă o magazie, pe un lemnar, fratele Constantin ascute niște părișori pentru a propti ardeii din solarii. Ieromonahii Vichentie și Simeon, monahii Dometie, Lucian, Calistrat, Vasian, Ioanichie și Cosma, rasoforii Damian și Efrem și frații Cristian și Ciprian sunt și ei, de dimineață, la ascultările la care au fost rânduiți.
Rețeta prescurilor fără drojdie
La brutărie, monahul Silvestru, ajutat de un frate, pregătește prescurile fără drojdie, cele care sunt folosite la Sfânta Împărtășanie. Lasă maiaua la crescut șase ore, apoi frământă jumătate de ceas. Încă o oră durează modelatul, apoi încă trei dospitul, iar la copt, prescurile stau o oră. Astfel, ele sunt dense și nu există riscul să se fărămițeze. În alt vas, părintele a pregătit și aluatul prescurilor pentru anafură. Acestea se fac cu drojdie. Și toți cei care se împărtășesc primesc o astfel de prescură. Sunt proaspete și se consumă. „Ca să nu le ținem în frigider, prescurile le facem de două ori pe săptămână. Ele rezistă cam trei-patru zile”, spune monahul Silvestru, care a lucrat o bună perioadă la brutărie înainte de a veni la mănăstire. Într-un vas mare, aluatul pentru pâine crește văzând cu ochii. Din când în când, aici se mai face și cozonac.
Cel mai simplu mod de a face un cașcaval bun
Când se apropie seara, văcuțele sunt aduse de la pășune și pregătite pentru muls de fratele Gabriel. Una câte una, intră cuminți la locul lor. Pe două dintre văcuțe le-am identificat: Margareta și Narcisa. În grajd, un vițeluș negru, cu o pată albă în frunte, ne privește mirat de după gardul unui coteț. Cu laptele ce se adună în câteva zile, rasoforul Partenie face brânza, cașul și cașcavalul, cel din urmă printr-un procedeu foarte simplu: brânza tăiată felii subțiri se pune într-un coș de nuiele și se introduce într-o oală cu apă fierbinte, la o temperatură constantă, de 75-80 de grade. Astfel se înmoaie și se face ca o pastă groasă, omogenă. Se ridică, se taie bucăți și se pune în forme, să se întărească.
Ascultarea rodește virtutea în om
Pe lângă participarea la Sfânta Liturghie și la cele Șapte Laude, sunt multe treburi gospodărești într-o mănăstire. Dar munca nu este nicidecum un scop în sine. Ea este doar învelișul a ceea ce monahul are ca fundament: legătura sa personală cu Dumnezeu, pe care o înnoiește și o întărește în permanență.
Fiindcă ceea ce spune starețul, spune Hristos, fiecare monah are conștiința că Dumnezeu l-a pus în ascultarea respectivă, că este sub purtarea Lui de grijă. Toate acestea îl fac să nu simtă oboseala. Vorbind despre ascultare, un părinte de la Putna spunea că, de fapt, ce trebuie să facă monahul nu e decât pur şi simplu să-L lase pe Dumnezeu să lucreze mai mult. Însă, când începe să creadă că el face totul, atunci începe să şchiopăteze.
Ascultarea este cea care rodește virtutea în om, dar numai dacă încearcă a fi deplină. Cum? Lucrul mâinilor să fie îmbinat cu lucrarea minții și a inimii în rugăciune și cugetare duhovnicească.