Pângărați, mănăstirea cu două biserici suprapuse, și-a cinstit ocrotitorii

Publicat

07 Septembrie 2019

Sfinţii Cuvioşi Simeon şi Amfilohie au fost cinstiți în mod deosebit sâmbătă, 7 septembrie, la Mănăstirea Pângăraţi din judeţul Neamţ.

Mulți credincioși din zona Neamțului, dar și pelerini sosiţi din alte judeţe ale Moldovei au participat la acest moment de sărbătoare încununat de Sfânta Liturghie, oficiată de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, alături de slujitori ai parohiilor și mănăstirilor din zonă.

La finalul Sfintei Liturghii, PS Macarie a rostit un cuvânt de învățătură, în care a prezentat viețile și faptele sfinte ale celor doi sfinți cuvioși:

„Astăzi este o prăznuire cu bucurie îndoită, căci sărbătorim doi sfinți, însă îndoita bucurie pe care o trăim vine și din faptul că ei au odrăslit în neamul nostru românesc. Sunt doi sfinți dintre noi, sunt doi sfinți care s-au sfințit în mijlocul poporului nostru. Sunt doi sfinți care au ridicat, mai întâi, o cetate nevăzută a rugăciunii isihaste și a iubirii de oameni, aici, la Pângărați. Sunt doi sfinți care ne arată că vocația fiecărui popor este de a naște sfinți, sunt doi sfinți care ne arată că poporul nostru a odrăslit și odrăslește sfinți, iar aceasta este vocația lui, de a da și de a împărtăși roadele Duhului Sfânt, pline de adevăr și bucurie. Așadar, Sfinții Cuvioşi Simeon şi Amfilohie ne ocrotesc acum sub mantia lor protectoare […]. Ei au tâlcuit Sfintele Scripturi și au înțeles faptul că viața aceasta trece ca o umbră și ca praful și ca fumul se stinge. Câți, oare, dintre cârmuitorii zilelor noastre, conștientizează faptul că sunt trecători și sunt sub oblăduirea Celui Preaînalt și nu sunt stăpânitori ai acestei lumi, ci că Stăpânitorul cel Mare este Însuși Dumnezeu? Câți dintre noi, oare, avem această certitudine, că suntem pelerini prin această viață? Dacă am conștientiza, cu siguranță am lucra, asemenea Cuvioşilor Simeon şi Amfilohie, roadele cele vrednice de pocăință […]”.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele arhimandrit Petroniu Marin, stareţul Mănăstirii Pângăraţi, a mulţumit Părintelui Episcop Macarie pentru prezență şi împreună-rugăciune, dar și tuturor credincioşilor care au ţinut să ia parte la acest eveniment, îndemnându-i să urmeze modelul Sfinţilor Cuvioşi Simeon şi Amfilohie, lucrând prin jertfa rugăciunii virtuţile iubirii de Dumnezeu şi de oameni.

Sfânta Liturghie a fost urmată de săvârșirea unui Trisaghion la mormântul părintelui Teofil Lefter, fostul stareț al Mănăstirii Pângărați. Părintele Teofil a trecut la cele veșnice în anul 2012, de praznicul Întâmpinării Domnului, după 25 de ani de vieţuire în monahism, fiind înmormântat lângă noua biserică a mănăstirii.

Sfinții Cuvioşi Simion şi Amfilohie, ocrotitorii așezării monahale, au fost canonizați în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 5-7 martie 2008. Canonizarea oficială a avut loc la Mănăstirea Neamţ în data de 5 iunie a aceluiaşi an, în prezenţa Preafericitului Daniel Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române iar Canonizarea Locală a avut loc la Mănăstirea Pângăraţi pe data de 7 septembrie 2008, la care a slujit Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

Biserica veche a Mănăstirii Pângăraţi, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” a fost ridicată în anul 1560 de către domnitorul Alexandru Lăpuşneanu. Denumirea de „Pângăraţi” provine, după istoricul Nicolae Iorga, de la un posibil călugăr Pangratie care „a fost un pustnic de demult, dând numele pârâului din apropiere”. Cuviosul Pangratie se presupune că a fost unul dintre ucenicii Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, care în secolul al XV-lea s-au răspândit în Muntenia şi în Moldova, întemeind aici marile mănăstiri Neamţ şi Bistriţa.

Inedit este faptul că, la Pângărați, există două biserici suprapuse, caz destul de rar, pe care îl mai regăsim la Biserica suceveană „Sfântul Ioan Botezătorul”. Inițial, biserica de la demisol a fost, de fapt, o peșteră, în care se spune că s-ar fi nevoit ucenicii Sfântului Cuvios Simeon. Ea a fost transformată, mai târziu, în ascunzătoare pentru odoarele de preț ale bisericii, de către voievodul Alexandru Lăpușneanu, iar mai apoi, în jurul anului 1806 – în paraclis, de către Arhimandritul Macarie. Cele două biserici comunică în interior printr-o scară spirală, aflată în colțul de nord-vest al pronaosului.