Într-o dimineață însorită, o bătrânică cu nume de floare și cu ochii umezi aştepta pe o băncuţă cu nişte pomelnice în mâinile tremurânde. Mă aşez lângă dânsa și aflu că e din Roznov și că are şase nepoţi de care are grijă mai abitir decât de proprii copii. A avut o viaţă zbuciumată, cu probleme de tot felul în familie. Dar de tânără, ea şi-a pus nădejdea în Dumnezeu şi a alergat mereu la marii duhovnici pentru mijlocire. Când am întrebat-o de Părintele Teofil, faţa i s-a luminat şi a început să-mi vorbească cu glas tare şi cu multă însufleţire.
Pe Părintele Teofil îl cunosc de când aveam puţin peste 30 de ani. L-am întâlnit prima dată la Mănăstirea Bistriţa. El e băcăuan de origine. Apoi am început să vin aici. Era un om care avea foarte multă încredere în Dumnezeu şi ajuta foarte mult oamenii, un preot foarte bun. Mi-l amintesc ca un om foarte blând, foarte îngăduitor, foarte atent cu lumea și respectuos. Îi spuneam tot ce aveam pe suflet. Nu am venit la biserică să fiu venită, ci aveam încredere că atunci când vin aici voi avea o împlinire a rugăciunii mele.
„Foarte mult m-au ajutat slujbele şi credinţa în Dumnezeu”
Unul din nepoţi n-a vorbit nimic până la trei ani şi jumătate. L-am adus aici, la Pângăraţi, şi acum vorbeşte perfect. Pe un altul l-am adus să se sfătuiască cu Părintele în privința studiilor, iar acum este absolvent al Academiei de Poliție din București. Fata mea a avut o căsnicie eșuată și Părintele a ridicat-o și a întărit-o să meargă mai departe.
Vă spun din tot sufletul meu: pentru mine, Mănăstirea Pângăraţi înseamnă foarte mult. Am mai fost şi sus, la Părintele Iustin. Toţi preoţii aceştia mari, prima dată au trecut prin Mănăstirea Bistriţa. Și pe Părintele Ioanichie Bălan l-am cunoscut aici, iar apoi a plecat la Văratec, la tipografie. Apoi, pe Părintele Gherasim de la Mănăstirea Cucoş. Am umblat mult, dar am crezut. Foarte mult m-au ajutat slujbele şi credinţa în Dumnezeu. Şi lacrimile încep să-i şiroiască din ochii albaştri ai bunicuței Viorica.