Categorie
Autori

Sfântul Cuvios ce a stărețit la Pângăraţi jumătate de secol

Publicat

După aproape trei decenii de vieţuire fără un cârmuitor, în 1508, obştea vieţuitoare de la Pângăraţi a primit ca stareţ şi povăţuitor duhovnicesc pe Cuviosul Amfilohie, de la Mănăstirea Moldoviţa. 

Lunga perioadă în care s-a aflat la cârma mănăstirii a fost cu adevărat una de înflorire spirituală şi materială, tocmai prin continuitatea şi stabilitatea ce au asigurat-o deosebitele sale calităţi duhovniceşti, despre care mărturiseşte Cuviosul Anastasie de la Moldoviţa.

Cuviosul Amfilohie s-a născut în anul 1487, undeva în partea de nord a Moldovei. Viaţa monahală şi-a început-o de foarte tânăr la Mănăstirea Moldoviţa, de unde vine la Pângăraţi în anul 1508. Aici a fost ales de către toţi ocârmuitor şi a condus obştea mănăstirii, timp de 56 de ani.

„Până la bătrâneţe bine, şi-a ocârmuit viaţa sa”

Despre petrecerea sa vorbeşte ieromonahul Anastasie de la Mănăstirea Moldoviţa, care l-a cunoscut personal: „Din copilăria sa s-a nevoit în viaţa călugărească, fiind mărturisit de toţi pentru faptele lui cele bune. Şi era scriitor foarte iscusit şi ştia meşteşug a lucra la lemn şi era cinstit de toţi Domnii şi miluit”. „Până la bătrâneţe bine şi-a ocârmuit viaţa sa; în foame şi în sete, în răbdare şi întru osteneale, întru toată nevoinţa duhovnicească. Şi de la draci năpăşti şi ispite multe a răbdat până la moarte. Şi sfârşitul vieţii sale bine au săvârşit: că a dat ţărna ţărnei şi s-a dus în calea cea lungă a părinţilor, luându-şi plata ostenelilor sale de la Dreptul Judecător şi cu cinste fiind îngropat de ucenicii săi”, scrie Ieromonahul Anastasie.

Citește alte articole despre: