Sfinţii Cuvioși Simeon și Amfilohie

Publicat

Cuvioşilor Părinţi Simeon şi Amfilohie, cei ce aţi luminat pădurile Carpaţilor cu rugăciunile voastre şi aţi umplut de mireasmă duhovnicească toată valea Bistriţei, sfetnici de taină ai voievozilor şi făclii luminoase ale călugărilor şi credincioşilor evlavioşi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi, cei ce săvârşim, cu dragoste sfântă, pomenirea voastră!

Sfântul Cuvios Simeon

Sfântul Cuvios Simeon s-a născut la începutul sec. al XV-lea într-un sat din apropierea oraşului Piatra Neamţ. Încă din tinereţe şi-a arătat dragostea şi râvna pentru cele dumnezeieşti, alegând viaţa monahală şi intrând în obştea Mănăstirii Bistriţa. Născându-se într-însul dorul după linişte a pustiei, a luat binecuvântare de la egumenul Mănăstirii Bistriţa şi, împreună cu încă doi ucenici ai săi, la anul 1432, s-a retras în isihie, pe malul stâng al pârâului Pângăraţi, la poalele muntelui numit "Păru". Sporind mult cu darul Sfântului Duh, ajungând sihastru desăvârşit şi dascăl iscusit al rugăciunii inimii, s-au adunat în jurul lui ucenici iubitori de linişte, aşezământullui fiind cunoscut mult timp cu numele de Sihăstria lui Simeon. Sfântul Voievod Ştefan cel Mare i-a dăruit, în 1461, bani şi ajutor să înalţe o mică biserică de lemn, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Biserica a fost sfinţită la 26 octombrie de Mitropolitul Teoctist 1, când l-a hirotonit preot pe Simeon, care a devenit astfel, primul întemeietor şi egumen al Mănăstirii Pângăraţi, ce s-a numit până în 1508 Schitul lui Simeon.

Prin îngăduinţa lui Dumnezeu, în anul 1476 au năvălit turcii asupra Moldovei biruindu-l pe Ştefan cel Mare în luptele de la Războieni. Văzând primejdia aceasta, Cuviosul Simeon şi-a luat ucenicii, s-a rugat lui Dumnezeu pentru domn şi pentru ţară ca să-i scape din mâinile cotropitorilor, apoi au trecut în Transilvania, stabilindu-se la Mănăstirea Caşiva, unde, după puţin timp, s-a mutat în pace la cereştile locaşuri în toamna aceluiaşi an, 1476.

Sfinţenia Cuviosului Simeon se arată şi prin aceea că, după moarte, a strălucit şi prin sfintele sale moaşte, care au fost cinstite de Ştefan Voievod. Despre aducerea moaştelor Sfântului Simeon ne spune Ieromonahul Anastasie, în Cuvântul său despre zidirea Sfintei Mănăstiri Pângăraţi: "După ce s-au întors turcii şi s-a potolit vrajba robiei şi s-a făcut pace, atunci a trimis Ştefan Voievod şi i-a adus sfintele lui moaşte într-o raclă cinstită şi le ţinea în vistieria sa cu cinste. Apoi, luând o parte din sfintele lui moaşte, le-a oprit pentru blagoslovenie şi cu aromate cu bune miresme şi cu tămâie le tămâia totdeauna spre credinţa şi buna întărire a dreptei-credinţe a domniei sale, iar mai vârtos pentru dragostea şi căldura duhovnicească ce avea mai-nainte către dânsul; iar rămăşiţa sfintelor lui moaşte cu cuviinţă sfinţită şi cu cinste le-a îngropat în cetatea Socevei". Această aducere a sfintelor lui moaşte se pare că a avut loc spre sfârşitul anului 1484, când se ştie că ucenicii cuviosului s-au întors din nou la sihăstria lor întemeiată de Sfântul Simeon Ieroschimonahul.

Sfântul Cuvios Amfilohie

Sfântul Cuvios Amfilohie s-a născut în anul 1487, în nordul Moldovei. Intrând în viaţa monahală, de tânăr, la Mănăstirea Moldoviţa, a venit la Pângăraţi în anul 1508, unde a îndrumat obştea mănăstirii timp de 56 de ani. Despre el vorbeşte leromonahul Anastasie de la Mănăstirea Moldoviţa, care l-a cunoscut personal: "Din copilăria sa s-a nevoit în viaţa călugărească, fiind mărturisit de toţi pentru faptele lui cele bune. Şi până la bătrâneţe bine şi-a ocârmuit viaţa sa; în foame şi în sete, în răbdare şi întru osteneale, întru toată nevoinţa duhovnicească. Şi sfârşitul vieţii sale bine au săvârşit: că a dat ţărna ţărnei şi s-a dus în calea cea lungă a părinţilor, luându-şi plata ostenelilor sale de la Dreptul Judecător şi cu cinste fiind îngropat de ucenicii săi".

Nevoinţele sale nu au fost trecute cu vederea de Stăpânul tuturor, ci au atras cu ele purtarea Sa de grijă şi ocrotirea Sfântului Dimitrie. Astfel, în urma unei minuni prin care Sfântul Dimitrie s-a arătat domnitorului Alexandru Lăpuşneanu, acesta a zidit pentru cuviosul Amfilohie şi ucenicii săi o mănăstire cu hramul Sfântului Dimitrie. "Cu bunăvoirea lui Dumnezeu şi cu sporirea Preasfântului Duh şi cu ajutorul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ostaşul lui Hristos, s-au zidit şi s-au săvârşit Sfânta Mănăstire întru numele Sfântului Mucenic şi s-au sfinţit de Grigorie, Mitropolit al Socevei, în anul 1560 din porunca lui Alexandru Voievod".

În anul 1566 Cuviosul Amfilohie Sihastrul, cunoscând că i se apropie sfârşitul vieţii, a adunat pe toţi fiii săi duhovniceşti şi le-a dat cuvântul său cel mai de pe urmă. A lăsat egumen la Pângăraţi în locul său pe leromonahul Teodorit, ucenicul său, iar el s-a retras la Moldoviţa, mănăstirea lui de metanie. Aici fericitul Amfilohie a primit marele şi îngerescul chip al schimniciei sub numele Enoh, ca cel ce întotdeauna se înalţă cu inima şi cu dorirea către cele cereşti, adăugând osteneli peste osteneli, timp de încă patru ani de zile. Iar în anul 1570, aflând de la Duhul Sfânt ceasul morţii sale, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi şi-a dat cu pace sufletul în braţele Domnului nostru Iisus Hristos, în 7 septembrie, la şapte ceasuri din noapte, în zilele lui Bogdan Voievod. Întrucât Cuviosul Amfilohie a fost cinstit încă din viaţă ca sfânt, îndată după mutarea sa din trup, părinţii celor două mănăstiri, Moldoviţa şi Pângăraţi, îl prăznuiau anual la data săvârşirii sale.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

Citește alte articole despre: