Dacă starețul nu ascultă, nu poate să pretindă ascultare. De aceea, într-o obște, e bine ca totul să se facă cu sfat și cu întrebare. Fiindcă doar așa, Dumnezeu văzând smerenia tuturor, lucrează revărsând harul Său, luminează și înțelepțește pentru luarea celor mai bune decizii. Dragostea care își are izvorul în ascultare este însușirea de căpetenie a unui stareț bun. Apoi vine blândețea, iar în blândețe Îl găsim pe Dumnezeu și blândețea este cea care îi poate îndrepta foarte ușor pe oameni. Despre ascultare și despre bucuriile slujirii ca stareț ne-a spus mai multe cuvinte Părintele arhimandrit Petroniu Marin, povățuitorul monahilor de la Mănăstirea Pângărați.
Preacuvioase Părinte, care sunt însușirile unui stareț bun?
În primul rând, starețul trebuie să aibă foarte multă dragoste, atât față de obște, de părinți, de frați, cât și de locul în care a fost pus să facă această ascultare. Dacă un stareț nu are această dragoste și nu iubește mănăstirea în care își desfășoară activitatea, nu cred că poate dobândi mult folos, nici el personal, nici cei din jurul lui. Aceasta cred că ar fi condiția principală: dragostea izvorâtă din ascultare – ascultare față de ierarh, ascultare față de Dumnezeu.
Starețul trebuie să mai aibă și foarte multă răbdare, pentru că ispitele sunt multe, nenumărate, de toate felurile. Oamenii sunt neputincioși și luptați de patimi, sunt chinuiți uneori de descurajare, de deznădejde. Și atunci trebuie multă, multă răbdare și dragoste pentru a-i ridica pe acești oameni. E nevoie și de blândețe, pentru că în blândețe Îl găsim pe Dumnezeu și blândețea este cea care îi poate îndrepta foarte ușor pe oameni. Desigur, trebuie și autoritate, o anumită severitate, dar toate să fie făcute cu blândețe și cu dragoste. Chiar dacă ești autoritar, să-ți păstrezi o stare de pace, de liniște, de blândețe, de dragoste, adică nu trebuie mânie.
Aici, în mănăstire, totul gravitează în jurul ascultării. Există și momente în care starețul ascultă și de ceilalți monahi?
Dacă starețul nu ascultă, nu poate să pretindă ascultare. Starețul ascultă în primul rând de ierarhul care l-a pus în această ascultare, dar ascultă și de monahi, pentru că există un consiliu duhovnicesc în care ne sfătuim și luăm decizii împreună.
Desigur, starețul are o anumită autoritate și un drept de veto în a lua niște decizii, dar nu trebuie să abuzeze de acesta. Întotdeauna, totul se face cu sfat și cu întrebare. Trebuie să ne sfătuim împreună și Dumnezeu, văzând smerenia și a unora, și a celorlalți, lucrează, revărsând harul Său, ne luminează și ne înțelepțește ca să luăm hotărârile cele mai bune.
Care sunt cele mai mari bucurii pe care le aveți ca stareț?
Cele mai mari bucurii cred că sunt cele care țin de slujirea atât a lui Dumnezeu, în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, dar și de slujirea celorlalți. A fi stareț înseamnă a sluji celorlalți. Pentru că și Mântuitorul același lucru a făcut și ne-a dat pildă prin spălarea picioarelor ucenicilor. Și noi, același lucru trebuie să-l facem. Starețul este un slujitor al obștii, nu este un stăpân și trebuie să aibă multă răbdare și dragoste cu cei pe care-i povățuiește. Acestea sunt cele mai mari bucurii, care vin din slujirea aproapelui și din slujirea lui Dumnezeu. Atunci harul se revarsă, primești pace, primești bucurie și poți să dai și altora.
Dacă acum ar veni un tânăr în mănăstire și ar vrea să rămână, care ar fi prima întrebare pe care i-ați pune-o?
Prima dată l-aș întreba: De ce ai venit la mănăstire?, așa cum este întrebat viitorul monah în rânduiala de la călugărie. Cred că aceasta ar fi cea mai potrivită întrebare, pentru că sunt mulți tineri care vin și nu știu exact de ce vin și astfel, după un timp apar nemulțumirea, întristarea, deznădejdea. Omul trebuie să știe clar pentru ce vine la mănăstire. Dacă nu înțelege pentru ce vine, atunci nici nu poate să stea sau chiar dacă stă, îi este foarte greu. Nu poate să înțeleagă ispitele dintr-o mănăstire și încercările decât dacă știe exact pentru ce a venit la mănăstire. Dacă a venit pentru Hristos, atunci toate le rabdă, toate le suferă, toate le nădăjduiește și nu cade. Dumnezeu îl ajută să stea.