Chiar de-ar fi în mijlocul orașului, mănăstirea este un fel de pustie, e locul unde monahul este chemat să trăiască legătura sa cu Dumnezeu de la inimă la inimă. Dorința monahului este să fie singur cu Dumnezeu și Dumnezeu să fie singur cu el.
„Eu așa văd un monah, singur, și legătura sa să fie doar cu Dumnezeu. Și prin Dumnezeu te legi de oameni. Nu te poți lega de oameni și despărți de Dumnezeu. Scopul meu prim este să ajung la unirea cu Dumnezeu, după aceea cu ceilalți. Fără Dumnezeu nu mă pot uni cu nimeni. Iar cu Dumnezeu te unești prin rugăciune și prin smerenie. Cei care s-au străduit pe calea aceasta n-au cum să nu fi ajuns la ceva mai bun decât oferă lumea. Tocmai de asta au dorit însingurare – pentru a sta mai mult de vorbă cu Dumnezeu”, spune monahul Amfilohie de la Pângărați.
Iar o obşte monahală, ce este? Pregustarea Raiului, în parte. Obștea trăieşte în starea Împărăţiei lui Dumnezeu, în starea îngerilor. Monahii trăiesc în această lume ceea ce este chemat omul să trăiască deplin în Împărăția Cerurilor.