„Fără temelia Hristos, nu ţine o familie”

Publicat
22 Iun 2016

Dumnezeu a unit o femeie şi un bărbat ca să se ajute unul pe altul spre urmarea lui Hristos. Să se completeze, să se înţeleagă unul pe altul, să se trăiască unul pe altul. Doar când bărbatul o să-și vadă femeia cu ochii lui Hristos, atunci va şti s-o respecte. Iar când femeia își va privi bărbatul ca un cap al familiei, dacă are şi el cap pe Hristos, bineînţeles, alta va fi relaţia. Problemele apar, iar soluția nu este alta decât să te lipeşti de Hristos, pentru că Dumnezeu este foarte bun şi foarte milos și foarte repede ajută pe om. Despre familia de astăzi și despre atitudinea creștinească față de aproapele ne-a vorbit Părintele Arsenie de la Mănăstirea Pângărați. 

Preacuvioase Părinte, care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confruntă familia astăzi?

Nu ştiu de ce se ceartă oamenii toţi între ei. Nu ştiu, nu înţeleg. Nu este Hristos prezent în familie. Şi chiar dintre creştinii care vin [n.ed. la slujbe] la mănăstire şi au familie, tot se mai ceartă între ei, dar trec peste lucrurile acestea, şi e bine că trec. Ei prind experienţă. Dar fără Hristos, fără temelia Hristos, fără piatra Hristos nu ţine o familie. Doar când o să-ți vezi femeia cu ochii lui Hristos, atunci ştii s-o respecţi. Când îţi vezi bărbatul ca un cap al familiei, dacă are şi el cap pe Hristos, bineînţeles, este o altă relaţie.

Dar dacă tinerii vin cu răni din familiile lor şi îşi întemeiază familie nefiind cum trebuie, ce se întâmplă atunci?

De asta Dumnezeu a unit o femeie şi un bărbat, ca să se ajute unul pe altul spre urmarea lui Hristos. Să se completeze unul pe altul, să se înţeleagă unul pe altul, să se trăiască unul pe altul. Şi asta este tot din dragostea lui Hristos, chiar dacă la început ei nu sunt conştienţi că, de fapt, dragostea lui Hristos este acolo.

Şi cum ajung ei să simtă acest lucru? Mai întâi simt şi după aceea conştientizează?

Da. Se poate şi aşa: mai întâi să simţi şi după aceea să conştientizezi că este iubirea lui Dumnezeu. Dar alţii sunt vindecaţi dinainte, conştienţi dinainte şi se iau frumos de mânuţă unul cu altul. Iar familia, aşa cum suntem în situaţia de astăzi, se teme să mai nască copii.

De ce, Părinte?

Fiindcă este într-adevăr foarte greu, material şi duhovniceşte. Şi nu prea au nădejde. Iar femeile parcă sunt mult mai slabe ca pe vremuri. Nu mai sunt capabile, cum erau bunicile şi străbunicile noastre, să nască 12 sau 18 copii. Le vezi cu trei-patru copii şi sunt epuizate. Şi omul, în general, parcă şi-a schimbat structura. A suferit mutaţii.

Ce putem face pentru a ne întări?

Nu poţi să faci nimic decât să te lipeşti de Hristos. Altă scăpare nu este decât Biserica. Şi dacă nu ai un duhovnic, te pierzi. Dumnezeu este foarte bun, foarte bun şi foarte milos. Şi foarte repede ajută pe om, foarte repede. Chiar dacă este greu în ziua de astăzi duhovniceşte, cu atât mai mult te-ajută Dumnezeu, cu atât mai mare este ajutorul Lui. Domnul nu este nedrept. Şi cel care vine în ceasul al nouălea, şi cel care vine în ceasul al unsprezecelea este primit la fel cu cel care a venit în ceasul întâi. Fiindcă aşa este Dumnezeu.

Omul ce trebuie să facă?

Omul trebuie să fie om. Iar cel mai greu lucru e să fii om. Ce înseamnă să fii om? Să-l primeşti pe aproapele, aşa cum este el, să nu-l respingi. E vorba de duh, de inimă. Nu să zic aşa: mă duc la cineva pe stradă şi-i spun te iubesc. Nu, asta nu merge. Dar să nu-l respingi. Când vezi că cineva greşeşte, ai două soluţii: ori îi dai cu piatra – şi atunci l-ai respins, l-ai judecat, l-ai osândit –, ori ţi-e milă și spui: Doamne, fie-Ţi milă de omul acesta şi de mine. Asta e altceva, e o atitudine creştinească. Iar nepăsarea e tot o respingere.

Citește alte articole despre: casatorie, familie, dragoste, compasiune, necaz