Hram la Mănăstirea Pângărați: „Bucuria este definiția creștinului adevărat”

Publicat

Astăzi, când Biserica Ortodoxă Română l-a serbat pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Mănăstirea Pângăraţi din judeţul Neamţ și-a serbat unul din hramuri. Sfânta Liturghie a fost săvârșită cu acest prilej de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, din soborul co-slujitor făcând parte mai mulți stareți din Arhiepiscopia Iașilor. În cadrul slujbei arhiereşti, a avut loc și o hirotesie, cea întru protosinghel a părintelui Vichentie Pătatu, viețuitor al Mănăstirii Pângărați.

Credincioşii prezenţi la hramul aşezării monahale nemțene au participat cu evlavie la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Din soborul co-slujitor, alături de părintele arhimandrit Petroniu Marin, stareţul Mănăstirii Pângăraţi, au făcut parte și părintele arhimandrit Ioan Harpa, stareţul Mănăstirii Popăuţi şi exarh de zona Botoşani, părintele arhimandrit Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț, părintele arhimandrit Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosin din Botoșani. Răspunsurile liturgice au fost date de părinții mănăstirii, alături de un grup de teologi.

Prezența lui Dumnezeu în viața omului se împlinește și prin ceea ce spunea Sfântul Apostol Pavel, anume că un bun ostaș împlinește regulile jocului. Ce înseamnă aceasta? Dacă te-ai făcut călugăr, împlinește regulile călugăriei. Dacă te-ai căsătorit, împlinește regulile viețuirii adevărate în viața de familie. Și cei din viața de mănăstire, și cei din viața de familie, împlinind cele pe care le au de împlinit sau tinzând să le împlinească, primesc în cele din urmă mângâierea Duhului Sfânt, despre care tot Domnul Hristos spune că ne va învăța pe noi toate și ne va mângâia, căci fără mângâiere creștinul nu rezistă. Și care este mângâierea pe care o are creștinul? Este aceea de a împlini cele care se cuvin a fi împlinite, căci spune Sfântul Apostol Pavel că încercarea la început pare să nu ducă la bucurie, dar, în cele din urmă, încercarea, suferința, calea cea strâmtă, îi aduc omului bucurii nenumărate, iar bucuria este definiția creștinului celui adevărat”, le-a spus IPS Mitropolit Teofan, în cuvântul de învățătură, credincioșilor prezenți la hramul Mănăstirii Pângărați.

În cadrul slujbei arhiereşti, a avut loc și o hirotesie, cea întru protosinghel a părintelui Vichentie Pătatu, viețuitor al Mănăstirii Pângărați.

La finalul Sfintei Liturghii, stareţul Mănăstirii Pângăraţi, părintele arhimandrit Petroniu Marin, a mulţumit Înaltpreasfinţitului Teofan pentru împreuna-rugăciune la sărbătoarea ocrotitorului obştii monahale pe care o păstoreşte.

Biserica veche a Mănăstirii Pângăraţi, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, a fost ridicată în anul 1560 de Alexandru Lăpuşneanu. Începând din 2003, în timpul stăreției părintelui arhimandrit Teofil Lefter, a fost ridicată o altă biserică, mai mare, readucându-se în vechea vatră de la Pângăraţi frumuseţea de odinioară a acestui aşezământ.

Articol preluat de pe doxologia.ro.

Citește alte articole despre: