Gherghinițe pitice, mușcate curgătoare, trandafiri catifelați, de toate soiurile și de toate culorile, petunii, crăițe, garofițe, și mai galbene, și mai portocalii, begonii roz, albe și roșii, crizanteme bătute sau crețe, toate îmbinate frumos și îngrijite de o mână dibace. Fiecare floare are farmecul ei, ne bucură ochiul și ne mai alină supărarea. De aceea, vă invit la o plimbare în raiul florilor din incinta Mănăstirii Pângărați.
Pe sora Aurica o zărești mereu prin curte, migălind florile. De ici rupe o frunză uscată, de colo, toarnă puțină apă într-o jardinieră cu begonii. Mai apoi scoate niște buruieni obraznice, „pentru că la flori nu-i ca la cartofi, la păpușoi: ai prășit de două ori și ai terminat. Aici, cum crește buruiana, trebuie să plivești”, spune ea.
Mereu înveți cum să te porți cu florile: vezi ce le merge, vezi ce le doare; ele te învață. E multă muncă, dar sunt și foarte frumoase. De ce anume au nevoie? Pământ bun, apă, soare moderat, îngrășământ special și multă dragoste atunci când le îngrijești – aceasta este rețeta unei grădini cu flori vesele.
Vara e a trandafirilor, a gherghinițelor și a begoniilor
Primăvara înfloresc zambilele, lalelele, ciuboțica-cucului, panseluțele, care mai întâi sunt sădite pe mormântul Părintelui Teofil și abia apoi puse în grădină sau în jardiniere. Vara e a trandafirilor, a gherghinițelor și a begoniilor, iar toamna începe și se sfârșește cu multe soiuri de crizanteme.
Pentru a trece iarna cu bine, o parte din floricele sunt păstrate în interior, în seră, iar butașii de trandafiri se acoperă toamna târziu cu pământ, deasupra punându-se cel mult un pumn de gunoi de grajd. „Într-un an n-am pus deloc și au înghețat, iar când am pus mai mult, au murit trandafirii. Îi arde și nu-i bun”, spune sora Aurica.
Două mușcate curgătoare din fața Casei „Varnava” îți atrag atenția. Pe un suport înalt sunt suprapuse trei rânduri de ghivece și multe, multe floricele rozalii curg până jos. Aflu că înflorește mereu, până toamna. Dintr-un butaș, te miri ce floare mare poate crește! Dar dacă nu curge de sus, se usucă, și atunci trebuie mereu udate. Seara, înainte de a merge la culcare, sora Aurica mai trece o dată pe la fiecare. Se uită curioasă la trandafirii micuți din ghivece, care peste doi ani vor fi niște copăcei, și mai aranjează frunzele răzlețite dintr-o jardinieră.
„Florile trebuie să te simtă că ți-e drag de ele”
„Cu florile trebuie să vorbești frumos, căci de nu, se supără. Știți ce am pățit săptămâna trecută? Aveam o floare și era așa mare, frunzoasă, dar n-avea niciun bobocel. Și am certat-o: măi, dar nu-mi dai nicio floare, te îngrijesc atâta, te ud și-ți fac de toate și o floricică nu-mi dai și tu? Nu știu cum s-a întâmplat – că în urma mea nu umblă nimeni – când m-am întors, floarea era jos, răsturnată din ghiveci, se și rupsese pe două locuri... Și m-am gândit: uite, am certat-o și s-a dus jos”, își amintește sora Aurica.
O florăreasă i-a împărtășit secretul: Florile trebuie să te simtă că ți-e drag de ele, atunci când le îngrijești. Căci, când te simt că ești răutăcioasă, nu le merge. Au și ele viață și simt, că dacă n-ar avea, n-ar trăi.
Privind florile, câte forme, câte culori, câte parfumuri au, te minunezi de ceea ce a făcut Dumnezeu ca să ne bucure ochiul. Cred că ar trebui să ne gândim mai des: dacă aici e frumusețea aceasta, dincolo ce-o fi?