Ieromonahul Arsenie are nişte ochi mari, foarte pătrunzători. Fie că îi ţine închişi sau deschişi, e imposibil să nu-ţi trezească un adânc simţământ de pocăință. În chilia sa de la Mănăstirea Pângărați, duhovnicii români trecuți la Domnul ne privesc din tablourile aliniate sus, pe doi pereţi. Un teanc mare de cărţi aşteaptă a fi dăruit. Părintele e zâmbitor şi primitor. Cuvintele-i sunt măsurate şi apăsate, spuse cu multă convingere, neîndoielnic pe temeiul unei trăiri. Din când în când, suspină adânc, probabil pentru durerile oamenilor ce îi calcă pragul.
Preacuvioase Părinte, ce îi lipseşte cel mai mult omului de astăzi?
Nădejdea îi lipsește cel mai mult. Deznădejdea este ca o boală care ţine lumea în amorţire duhovnicească. Cred că deznădejdea este cel mai grav păcat peste toate, și peste crimă, și peste desfrânare.
Care e soluţia cea mai bună? Cum să iasă omul din amorţirea aceasta?
Dacă omul aleargă la biserică, la duhovnic, duhovnicul îl încurajează şi lucrează prin Taina Spovedaniei, care reînvie sufletul. Îi dă din nou curaj şi bucurie şi simţirea bunătăţii lui Dumnezeu.
Dar dacă omul n-are curaj să facă pasul acesta?
Se chinuieşte.
Trebuie să-l îndemne altcineva?
Da, trebuie să-l tragă altcineva, adică să ne rugăm unii pentru alţii. Biserica se roagă neîncetat pentru pacea lumii și îndeosebi pentru tot sufletul care suferă.
Credeţi că dacă un om a persistat mai mult timp în deznădejde, e mai greu să se elibereze de ea?
Da, este mai greu.
Este precum te-ai afunda într-o mlaştină mai adânc?
Da. Cu astfel de suflete, care sunt mai afundate în descurajare şi în deznădejde, trebuie lucrat cu mai multă răbdare. Să-i primeşti pe acești oameni cu multă dragoste, cu multă milă. Să vadă mila lui Dumnezeu în duhovnic. Copiii, în general, provin din familii dezbinate. Asistăm la foarte multe divorţuri, mai ales cu nevoia aceasta de a pleca unul dintre părinţi în străinătate să lucreze. Ei au rămas singurei sau cu un singur părinte şi duc lipsă de afectivitate. Sunt cei mai înclinaţi, săracii, spre povârniş. Cu acești copilași trebuie să ai foarte multă îngăduinţă şi coborâre foarte mare. Foarte multă milă şi foarte multă coborâre.
Coborâre – în ce sens?
Să te cobori sub el, să te cobori sub om. De acolo trebuie să-l iei, de unde este omul, să te cobori sub el şi de acolo să-l ajuţi. Mântuitorul a coborât în iad până la ultimul om şi a făcut sărbătoare, a făcut rai acolo trei zile până la Învierea cu trupul din mormânt. Acesta este Hristos: coboară sub ultimul om! Nu există egalitate, fraternitate şi libertate. Aceasta este o min-ciu-nă! Există smerenie. Să te cobori sub om! Dacă mă socotesc egal cu tine, deja am drepturi asupra ta. Dacă mă cobor sub tine, atunci sunt dator faţă de tine. Aceasta este poziţia creştinului.