„Viaţa creştinului este o moarte de fiecare clipă pentru lumea aceasta”

Publicat
22 Iun 2016

Ieromonahul Arsenie de la Mănăstirea Pângărați ne amintește că Dumnezeu așteaptă de la noi să fim desăvârșiți, precum Tatăl nostru desăvârșit este. Grea și frumoasă lucrare. De ce grea? Fiindcă dacă alegi să trăiești pentru Hristos, trebuie să mori puțin câte puțin pentru lumea aceasta. De ce frumoasă? Pentru că odată ce ai gustat din bunătatea Domnului și din iubirea Lui, nu te mai poate dezlipi nimeni de împlinirea nevoii de a le dori, mai mult și mai mult. 

Preacuvioase Părinte, care este cel mai mare păcat şi care este cea mai mare virtute?

Cel mai mare păcat este păcatul care este întreţinut de om. Când eu nu vreau să mă las de un păcat, acela cred că este cel mai mare păcat al meu. Cea mare virtute vine din porunca lui Dumnezeu: Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul. Dragostea e ceva deasupra virtuţilor. Mă pot înfrâna de la mâncare, de la păcate, de la orişice, dar dragostea este chiar Persoana lui Dumnezeu, e ceva mai presus de virtute.

Ce aşteaptă Dumnezeu de la noi?

„Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru desăvârşit este.”

Nu e aşa simplu.

Este cel mai greu lucru, cea mai grea lucrare, dar lucrarea aceasta este sfinţită de Dumnezeu şi te atrage, nu poţi să trăieşti fără ea. Cu toate că te aşteaptă o moarte în fiecare clipă. Viaţa creştinului este o moarte continuă pentru lumea asta. Este o moarte de fiecare clipă, este o jertfă în fiecare clipă. Fiind creştin, poţi să mori frumos, nu să trăieşti frumos – în sensul lumesc al morţii şi al vieţii.

Aici trebuie să mori puțin câte puțin pentru ca dincolo să trăieşti?

Da, ca să trăieşti pentru Hristos începând de aici, din viaţa aceasta.